CS Mioveni a întors senzațional joi seară meciul cu Dinamo, în prelungiri, obținând o victorie care a urcat-o în clasament pe locul 11. Galben-verzii au jucat mai bine decât penultima clasată în Liga 1, dar au ratat din nou foarte mult, în prima repriză. Blănaru, Oancea și Buziuc au fost cei mai activi în ofensivă, ratările acestora fiind și în situație de unu la unu cu portarul.

După pauză, jocul a mai scăzut din intensitate și până la urmă, Dinamo a fost cea care a dat lovitura, în minutul 60. Sorescu a căzut ușor, la un duel cu Balaur, simulând, iar centralul a dat repede penalty, care a fost transformat tot ce Sorescu.

Trupa lui Pelici a forțat din acel moment și a stat în permanență în terenul advers, nefiind împăcată cu gândul înfrângerii, care ar fi fost una nemeritată privind aspectul jocului. Roadele aveau să se vadă în prelungiri, finalul fiind unul dramatic. În minutul 91, după o minge aruncată în careu la o fază fixă, Rusu a fost lovit cu ambele mâini în cap, de portar, iar centralul a arătat fără ezitare punctul cu var. Cel care și-a asumat responsabilitatea executării a fost Sanoh, micuțul mijlocaș marcând și stabilind egalitatea în minutul 92.

Jocul însă nu s-a terminat, iar Mioveniul a forțat în continuare, rămânând descoperită în apărare. Dinamo a avut următoarea ocazie, un contraatac 4 contra 2, dar nu l-a concretizat, pentru ca în minutul 95, mingea să fie aruncată spre careul dinamoviștilor, Coșereanu să i-o retrimită cu capul lui Rusu, care de la marginea careului nu a stat pe gânduri: a șutat din prima din vole cu stângul, iar mingea a intrat în plasă, pe lângă bară. Etapa următoare, argeșenii vor juca în deplasare, la FC U Craiova, luni, de la 17:30.

Caseta tehnică

CS Mioveni: Ducan – Oancea, Balaur (76 Coșereanu), Garutti, Scarlatache, Burnea (62 Șerbănică) – Panait (62 Toma), Dumitriu – Buziuc (76 Rădescu), Rusu, Blănaru (50 Sanoh). Antrenor: Alexandru Pelici.

Dinamo: Iliev – Andrei Radu, Pinto, Ehmann, Kainourgios – Itu (65 Nunic), Răuță (80 Bordușanu), Carp, Torje – Țîră (46 Ivanovski), Sorescu. Antrenor: Mircea Rednic.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.