# A marcat: Dorian Bertrand (min. 2 şi 54).
FC Argeș a început cu dreptul noul sezon competițional. Piteștenii s-a impus cu 2-0, în confruntarea de sâmbătă seară, de pe propriul teren, cu UTA Arad, una dintre formațiile care și-au anunțat intențiile pentru intrarea în play-off.
Alb-violeții au făcut un joc foarte bun și se puteau impune la o diferență mai mare de scor dacă elevii lui Andrei Prepeliță erau mai inspirați la finalizare. Piteștenii au deschis scorul încă din debutul partidei, Bertrand învingându-l pe Iacob cu un șut din interiorul careului. Tot în primul mitan, portarul arădenilor a avut intervenții salvatoare la șuturile lui Bertrand și Njike.
După pauză, Argeșul a reușit desprinderea prin Bertrand, mijlocașul originar din Madagascar finalizând din pasa genială a lui Jakolis. Argeșenii puteau face 3-0 cu un sfert de oră înainte de final, însă bara laterală s-a opus la șutul lui Meza Colli.
Următorul meci al echipei noastre este programat duminică, 24 iulie, de la ora 12.00, în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Caseta tehnică
FC Argeş: Greab – Tofan, M. Constantin, Cestor, Latovlevici – Meza Colli, Njike – Jakolis (min. 70 Donisa), Calcan (min. 70 Raynov), Bertrand (min. 70 Turda) – Işfan. Rezerve neutilizate: Straton – Dobrosavlevici, Vianna, Alceus, Covaci, Celestine. Antrenor: Andrei Prepeliţă.
UTA Arad: Iacob – Vukcevic (min. 61 Erico da Silva), Benga, Hoxallari, Dobrescu (min. 85 Şteau) – Batha (min. 85 Isac), Fl. Matei (min. 46 Cascini) – Miculescu, Ubbink (min. 61 Stahl), Otele – Keşeru. Rezerve neutilizate: Balauru – R. Pop, Negoescu, Maxim. Antrenor: Ilie Poenaru.
Stadion: „Nicolae Dobrin”. Spectatori: 5.600. Cartonașe galbene: Meza Colli/Vukcevic, Batha, Hoxhallari. Arbitri: Marcel Bîrsan (București) – Vasile Marinescu (București), Adrian Vornicu (Iași). Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești). Arbitri VAR: Bogdan Dumitrache (București) și Sebastian Gheorghe (Suceava). Observator FRF: Alexandru Deaconu (București). Observator LPF: Marian Bucurescu (București).
Fotbal Club Argeş Piteşti. Foto: Gabriela Neacşu
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.