Joi, 9 februarie, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027, lansează în consultare publică primele ghiduri.

„Intensificarea creșterii durabile și a competitivității microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și întreprinderilor mijlocii din regiunea Sud-Muntenia”, din cadrul Priorității P1 – „O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice”, Apelul de proiecte PRSM/ID/1/1/1.3/B, Obiectivul Specific RSO 1.3 – „Intensificarea creșterii sustenabile și creșterea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive”.

„Intensificarea creșterii durabile și a competitivității microîntreprinderilor și întreprinderi mici din regiunea Sud-Muntenia”, din cadrul Priorității P1 – „O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice”, Apelul de proiecte PRSM/ID/1/1/1.3/A, Obiectivul Specific RSO 1.3 – „Intensificarea creșterii sustenabile și creșterea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive”.

Ghidurile solicitantului conţin informaţii despre specificitatea proiectelor, modalitatea de completare şi de depunere a cererii de finanţare, condiţii de eligibilitate, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, selecţie, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucţiuni de completare a Cererii de finanţare de către solicitanţi.

Eventualele observații, comentarii, recomandări, întrebări clar fundamentate și justificate, se vor transmite prin intermediul formularului de feedback, publicat în pagina de prezentare a fiecărui ghid, precum și la adresa de e-mail: ghiduri@adrmuntenia.ro, până în data de 3 martie 2023.

Ghidurile pot fi consultate pe website-ul – www.adrmuntenia.ro, link: https://www.adrmuntenia.ro/ghiduri-in-consultare-publica-pr-sm-20212027/static/1685.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.