Luni, 18 aprilie, a avut loc procedura de predare a amplasamentului Palatului Administrativ către constructor, iar de săptămâna viitoare va începe efectiv execuția lucrărilor.
„Este prima reabilitare a acestei clădiri după mai bine de 50 de ani de la darea în folosință. Este un proiect amplu care presupune, în primul rând, o reabilitare din punct de vedere al eficienței energetice, pentru că s-a avut în vedere înregistrarea unor economii majore prin reducerea pierderilor de căldură şi a consumurilor energetice. Vor fi înlocuite instalațiile electrice, sanitare și termice, geamurile și parchetul.
Fiind implicat și un aviz al Ministerului Culturii, anveloparea termică nu se va face și pe exterior, ci numai pe interior. Practic, așa cum știm, nu va mai rămâne decât structura de rezistență”, a spus Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
„Astăzi am început procedura de predare-primire a amplasamentului Palatului Administrativ, pentru proiectul de creștere a eficienței energetice, finanțat prin Programul Operațional 2014-2020, fonduri europene, așadar prin finanțare nerambursabilă în valoare de 27 de milioane de lei. Fiind vorba despre o clădire cu patru etaje, procedura se va derula pe o perioadă de câteva zile, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă efectiv și lucrările. Aceste lucrări ar trebui finalizate în 21 de luni, pentru ca recepția finală să fie făcută pe data de 18 decembrie 2023. Acest proiect impune operațiuni de eficientizare energetică. Se va avea în vederea și un sistem de climatizare al întregii clădiri, iar pe tot acoperișul vor fi montate panouri fotovoltaice”, a spus Sorin Ivașcu, director Direcția Strategii, Sinteze, Proiecte cu Finanțare Europeană.
Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 10.510 mp, cu o lungime totală de 80,68 m şi o lăţime de 16,38 m.
Palatul Administrativ este situat în piaţa civică centrală a municipiului Piteşti şi a fost construit în anii 1969-1970, după un proiect aparţinând arhitecţilor Cezar Lăzărescu şi Mircea Ochinciuc. Dispunând de o arhitectură modernă care foloseşte o serie de elemente tradiţionale, compusă liniar, clădirea are subsol, parter, mezanin şi cinci etaje.
Construcţie monumentală, rămânând totuşi suplă, Palatul Administrativ constituie din punct de vedere arhitectural, latura de sud a pieţei civice centrale a municipiului cu o amplă perspectivă spre strada Victoriei până la Teatrul „Al. Davila”.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.