Temperaturile cu valori negative au dus la apariția formațiunilor de gheață pe unele cursuri de apă din Bazinul hidrografic Argeș-Vedea. Temperatura minimă înregistrată în data de 22 ianuarie a fost de -15 grade C la Stația hidrometrică Slobozia, pe râul Dâmbovnic, în timp ce la Pitești au fost înregistrate – 8 grade C.

Pe râul Arefu, la Arefu, s-a format pod de gheață continuu, iar pe pârâul Râușor (Stația hidrometrică Rucăr) s-a format gheață la fund. La Stația hidrometrică Ciumești, pe Râul Doamnei, curg ghețuri care acoperă 10% din suprafața apei.

Pe râurile Dâmbovița, Doamnei, Bratia, Târgului, Bughea, Argeșel, Dâmbovnic, Neajlov, Cârcinov şi Sabar se semnalează gheață la mal.

Stratul de zăpadă măsoară 10 cm la Barajul Pecineagu și 5 cm la barajul Râușor, 14 cm la Stația hidrometrică Tătărăștii de Sus, pe râul Teleorman și la Ciobani, pe râul Cotmeana.

În zilele următoare, formațiunile de gheață vor fi în intensificare și extindere pe majoritatea râurilor.

Măsurătorile realizate la stațiile hidrometrice indică o scădere a nivelurilor apei pe cele mai multe râuri din Bazinul hidrografic Argeș-Vedea, tendință care se va menține.

Serviciile de specialitate din cadrul ABA Argeș-Vedea monitorizează fenomenele pe toate cursurile de râu şi în lacurile de acumulare.

La această dată, în principalele lacuri de acumulare din Bazinul hidrografic Argeș este stocat un volum de apă de aproximativ 525 milioane metri cubi (reprezentând 71% din capacitatea de retenție).

ABA Argeș-Vedea continuă aplicarea măsurilor pentru timpul friguros care asigură exploatarea în condiții de siguranță a lucrărilor hidrotehnice aflate în administrare: verificarea stării tehnice și funcționale a echipamentelor hidromecanice, a instalațiilor electrice, de automatizare, de încălzire, a surselor de alimentare cu energie electrică, îndepărtarea obstacolelor care ar putea provoca îngrămădiri de sloiuri pe anumite cursuri de apă. Programul pentru timp friguros va fi aplicat pe toată perioada rece.

Director, ing. Bogdan Angelin David

Compartimentul Relaţii cu Presa, Ana Maria Dulică, purtător de cuvânt

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.