Astăzi au avut loc Adunările Generale ale PSD la Teiu, Căteasca, Rătești și Bârla.

Datorită rezultatelor bune obținute până acum – atât ca urmare a implicării personale, cât și a parteneriatului de succes cu Consiliul Județean și parlamentarii PSD de Argeș – primarii Florin Dumitru la Teiu, Liviu Năstase la Căteasca și Cornel Vasile Petrică la Rătești au fost desemnați cu unanimitate de voturi să candideze pentru un nou mandat de primar din partea PSD. Se vor bucura în continuare de sprijin total din partea echipei PSD Argeș pentru dezvoltarea comunităților pe care le conduc!

La Bârla, acolo unde e nevoie de un suflu nou în administrația locală, PSD îl propune candidat la primărie pe tânărul Dorin Adrian Baicu, cel care se bucură, de asemenea, de încrederea și susținerea întregii echipe a PSD Argeș.

La Adunările Generale din cele patru localități au fost prezenți Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, deputatul Simona Bucura Oprescu, ministru al Muncii și Solidarității Sociale, secretar executiv PSD Argeș, deputatul Remus Mihalcea, prim-vicepreședinte PSD Argeș, precum și parlamentari, primari din zonă, consilieri județeni și locali, simpatizanți.

Mult succes Florin Dumitru, Liviu Năstase, Cornel Vasile Petrică și Adrian Dorin Baicu!

Reușim împreună!

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.