În perioada 1 noiembrie-15 decembrie 2021, Muzeul Județean Argeș, în parteneriat cu Primăria orașului Mioveni, oferă publicului spre vizionare o expoziție de fotografii, transpusă pe 44 de panouri, în centrul civic al orașului.
Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României. Revoluția a avut cauze naționale, economice și sociale și, deși a fost în cele din urmă înfrântă, a adus în atenția cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele Dunărene și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote.
Pe aceste panouri se regăsesc obiecte din perioada respectivă: arme de foc (pistoale cu cremene și cu percuție, puști), arme albe (iatagane), vestimentație bărbătească din acea epocă.
Totodată, sunt expuse și portrete, sculpturi, busturi cu Tudor Vladimirescu, scrisori cu autograful lui, precum și Foișorul Curților Boierești de la Golești, acesta fiind locul unde, conducătorul Revoluției de la 1821, şi-a trăit ultimele zile de libertate, înainte de a fi prins și ucis de eteriști.
De asemenea, sunt expuse și o serie de medalii, medalioane, monede sau bancnote care au fost emise cu chipul revoluționarului din Vladimiri.
Expoziţia a fost realizată în colaborare cu: Complexul Național Muzeal Curtea Domnească – Târgoviște, Muzeul Golești, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Muzeul Municipiului București, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Olteniei – Craiova, Muzeul Regiunii Porților de Fier și Muzeul Romanaților – Caracal.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.